Numele meu este Momeiu Anca sunt absolventă a Facultății de Ecomie și administrare a Afacerilor, secția ECTS, promoția 2008-2011. De asemenea, sunt masterandă în Economia și Administrarea Afacerilor și mămică unei prințese în vârstă de 3 ani și 7 luni.
Începutul carierei
Cariera mea de antreprenor a început în 2009, când aveam doar 20 de ani. Pe vremea aceea nu aveam o direcție clară privind viitorul meu profesional. Însă, pasionată de industria frumuseții, m-am specializat în manichiură și makeup. După 3 ani, am devenit trainer într-un lanț de școli de formare profesională.
Nu dețîn talente artistice însă cu multă ambiție și perseverență în anul 2013 am deschis propriul salon de înfrumusețare unde lucram împreună cu 3 colege de breaslă oferind servicii de make up, coafură, cosmetică, manichiură.
Munceam mult ,uneori chiar și până la miezul nopții, nu practicam nici pe departe ceea ce învățasem la scoală și eram nemulțumită de stilul de viață pe care îl duceam.
Majoritatea prietenelor mele aveau job-uri în multinaționale, aveau un program stabil de aproximativ 8-10 ore pe zi, weekend liber samd.
Pe de altă parte, cel mai frumos exemplu pe care l-am avut în viață și după care m-am ghidat mereu a fost mama. Deși absolvise doar Liceul Economic era o persoană care își făcea meseria cu succes. Întodeauna făcea față unei multitudini de provocări.
M-am hotărât să aplic la câteva job-uri iar după câteva încercări eșuate am renunțat!
Pe parcursul anilor în care am fost trainer la Academia Reflexovital, am simțit nevoia de a utiliza produse personalizate în cadrul cursurilor. Acestea erau create special pentru cei care doreau să înceapă în domeniu și care voiau să lucreze cu produsele potrivite de la început, astfel încât munca lor să devină mai ușoară și să dobândească deprinderi rapide.
În acest fel, mi-am dat seama că tot ceea ce am învățat la facultate avea sens. Nu trebuia să reinventez roata, ci să găsesc o modalitate de a satisface o nevoie reală.
Începutul Glittero

Tot timpul mi-am dorit să îmi fac un business care să se bazeze pe un hobby, pe o pasiune, și de asemenea, știam că nu pot crea, conduce și creste un business daca eu, că și fondator al lui, nu cred în el.
Citisem într-o carte un citat al fondatorului Steve Jobs care mi-a rămas în minte și azi “Singura modalitate prin care vei realiza lucruri minunate este să iubeșți ceea ce faci! Daca nu ai găsit acest lucru, nu renunță, continua să cauți, urmează-ți inima și intuiția. Cumva, ele stiu deja ceea ce vrei tu să devii cu adevărat, restul, sunt doar detalii!
Eram în luna decembrie, luna cadourilor, iar eu mă gândeam la o idee de afacere care să aibă un viitor sclipitor („glittery”).
Ce cuvânt mai frumos pentru un om care lucrează în industria beauty decât glitter? Și așa a luat naștere brandul Glittero.
Am creat produse cu formule inteligente, de calitate superioara pentru mine că și profesionist în primul rand!
Mi-am dorit ca produsele pe care le lansez pe piață să ridice la superlativ conceptul de calitate. Clienții noștri vor avea cea mai mare contribuție la creșterea brandului, iar noi, ca fondatori, ne-am angajat să oferim întotdeauna cele mai noi și calitative produse.
Glittero în doi: Momeiu Anca și Coralia Decsi
Jumătate din visul meu se împlinea odată cu alăturarea Coraliei Decsi, prietena mea de suflet. În momentul de față, dezvoltator de produse și trainer la compania noastră pe partea de manichiură.
Așadar, am început să analizăm firmele concurente, să testăm produse și să identificăm atât avantajele, cât și punctele lor slabe. După această etapă, am pornit motorul afacerii.
Am creat produse cu formule inteligente, de calitate superioara pentru mine că și profesionist, în primul rând!
Primele produse lansate au fost genele false smocuri, banda și produsele de manichiură, care s-au bucurat de succes încă de la început.
Trebuie să recunosc că ușile s-au deschis acolo unde am bătut, iar profesioniștii au fost deschiși să testeze produsele noi. Ba mai mult, pot spune că jumătate dintr-un produs finit poartă amprenta lor.
În momentul de față ne mândrim cu un portofoliu de aproximativ 3000 de produse, 7 angajați, scoală de formare profesională și primul shop Glittero deschis într-un mall din Timișoara!
La cealaltă jumătate din vis, aceea de a deveni un brand national de succes, lucrez constant, în fiecare zi. Încercam permanent să ne reinventam. Luăm exemplul companiilor din afară, dar care au un real succes în Romania și nu numai.
De la începutul anului 2019 până în prezent vânzările online au crescut cu aproximativ 50% fata de media anilor trecuți de la înființarea departamentului de marketing.
Glittero în prezent
Astăzi, pot spune cu mândrie că am o echipa bine formata, un principiu foarte important în managementul afacerilor. Oamenii cu care lucrez sunt bine pregățiți, se specializează constant și au ocazia să evolueze în cadrul companiei noastre.
Pentru mine, un mic vis, început în amfiteatrele facultății, a ajuns o realitate, tocmai pentru că am utilizat cunoștințele dobândite.
Vă recomand să vă căutați inspirația. Indiferent dacă veți administra o afacere, veți oferi servicii de management într-o mare companie sau veți crea propriul vostru concept. Găsiți domenii despre care vă place să vorbiți. Pentru că nu se știe când veți ajunge în postura mea, să vă spuneți povestea, la scenă deschisă.